|
FORUM ON HEIGHER EDUCATION
Congress of the Black Sea Universities Network
În
perioada 2-5 aprilie 2008 a avut loc la Kiev, Ucraina, “FORUM
ON HEIGHER EDUCATION” -
Congress of the Black
Sea
Universities Network. Congresul s-a organizat sub înaltul patronat al
Ministerului
Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, de către
Universitatea Naţională Tehnică din
Ucraina (NTUU-KPI), Reţeaua Universităţilor
de la Marea Neagră (BSUN),
Consiliul pentru Pace din Ucraina şi
Catedra UNESCO de învătământ
superior tehnic, analiza sistemelor aplicate şi informatică, sub auspiciile
Centrului European UNESCO pentru Învăţământ
Superior (UNESCO-CEPES).
Gazda Congresului a fost Universitatea
Naţională Tehnică din Ucraina (NTUU-KPI).
Tematica Congresului a vizat
importanţa şi contribuţia învăţământului superior la stabilitatea şi dezvoltarea
zonei Mării Negre.
Universitatea din Bucureşti a fost reprezentată la acest Congres de
Prof. univ.
dr. Martin Hauser
(foto de mai
jos), Directorul Departamentului-Catedra UNESCO
pentru schimburi
interculturale şi
interreligioase, şi de
Asist. univ. drd. Lilian
Ciachir.
Prin intervenţia sa, intitulată « Dialogul
intercultural şi interetnic în contexte diverse », Prof. Martin Hauser a pus în
evidenţă modelul românesc şi elveţian al coabitării dintre diferite etnii,
culturi şi religii, şi importanţa promovării bunelor practici ale coabitării
interculturale, interretnice şi interreligioase ca şi componentă indispensabilă
a stabilităţii şi progresului social pentru zona Mării Negre. In acest sens,
Domnia sa a dat drept exemplu cele două structuri pe care le conduce :
Departamentul-Catedra UNESCO din cadrul Universităţii din Bucureşti şi
Reţeaua Mondială a Catedrelor UNESCO de
dialog interreligios pentru comprehensiune interculturală, structuri care
contribuie activ la promovarea acestor valori, atât pe plan naţional, cât şi pe
plan internaţional.
Participanţii la congres au elaborat o Declaraţie – Declaration of the
University Rectors on the Sustainable Development of the Black Sea Region
–, care urmează a fi analizată şi aprobată de Senatele Universităţilor membre
ale RUMN şi transmisă Secretariatului permanent al RUMN până la sfârşitul lunii
iulie.
Prof. Boris Tsyganok, Şeful Departamentului de Relaţii
Internaţionale, NTUU-KPI,
împreună cu Asist. Lilian Ciachir de la
Departament-Catedra UNESCO, Universitatea din Bucureşti |